Suntem adesea întrebați cât putem obține înapoi din impozitele pe venit din Germania?
La această întrebare însă nu există un răspuns universal valabil. Pentru calcularea sumei exacte a excedentului fiscal au influență mai mulți factori, în special:
- valoarea venitului impozabil din Germania realizat în anul fiscal respectiv,
- clasa de impozitare și legat de aceasta valoarea impozitului pe venit achitat,
- apartenența la o biserică și legat de aceasta valoarea impozitului bisericesc achitat,
- valoarea venitului contribuabilului din afara Germaniei în anul respectiv,
- starea civilă a contribuabilului, dacă este necăsătorit sau căsătorit,
- numărul copiilor,
- valoarea venitului soției/soțului în anul fiscal respectiv,
- valoarea compensației salariale primite în Germania, de exemplu Arbeitslosengeld, Krankengeld, Kurzarbeitergeld și altele,
- și, bineînțeles, valoarea sumelor revendicate pentru reducerea impozitelor, a minimului neimpozabil și a cheltuielilor fiscale.
Foarte important
Nu ezitați să ne contactați
Noi cei din TJ-Legal lucrăm zilnic pentru ca dumneavoastră să vă primiți banii cât mai curând, chiar dacă nu putem influența activitatea oficiilor fiscale. Dacă vreți să vă aveți banii în cont rapid și fără griji, nu ezitați și contactați-ne.
În acest articol suntem bucuroși să vă prezentăm clienți concreți, păstrând anonimitatea lor, situațiile acestora și valoarea excedentelor fiscale reale care li s-au transferat în conturile bancare.
Clientul 1: excedent fiscal obținut în valoare de 5.213,05 euro
Clientul 1 este necăsătorit și are un copil. În anul 2021 a realizat venituri impozabile în valoare de 79.220,28 euro și a achitat impozit pe venit 18.864,00 euro în clasa de impozitare 1, precum și suma de 227,05 euro, contribuție la fondul de solidaritate.
Pe baza informațiilor privind cheltuielile sale reale legate de realizarea venitului în anul 2021 i-am revendicat clientului cheltuielile dublei gospodării (plata chiriei în Germania și călătoriile acasă) în valoare totală de 10.022,00 euro, călătoriile la serviciu în cadrul Germaniei în valoare de 499,50 euro, cheltuieli pentru telefon în valoare totală de 1.696,00 euro și asigurarea de viață. Clientului i s-a luat în calcul dreptul la minimul neimpozabil pentru un copil.
Dacă aceste cheltuieli nu ar fi fost revendicate, clientului i-ar fi rezultat pentru anul 2021 un deficit fiscal în valoare de -2,24 euro.
Clientul 2: excedent fiscal obținut în valoare de 4.573,00 euro
Clientul 2 este un bărbat căsătorit. Nu are copii. În anul 2021 a realizat un venit în valoare de 56.948,82 euro și a fost impozitat în clasa de impozitare 4. Ca impozit pe venit angajatorul său a plătit în cursul anului suma de 10.589,00 euro. Soția sa trăiește în Romănia și nu a avut niciun venit impozabil.
Am revendicat pentru client conform cerințelor sale numai cheltuielile mai ridicate pentru alimentație în cadrul activității externe în valoare de 1.302,00 euro și cheltuielile paușale pentru echipament de lucru în valoare de 103,00 euro.
Fără aceste cheltuieli clientul ar fi avut dreptul la recuperarea taxelor în valoare de 4.339,00 euro, ceea ce este cu 234,00 euro mai puțin. Și așa ar fi fost cu siguranță un excedent frumos și aceasta mai ales datorită faptului că am depus declarația fiscală comună a soților, iar soția nu a avut niciun venit.
Clientul 3: excedent fiscal obținut în valoare de 4.341,08 euro
Clienta 3 este divorțată, are un copil care studiază, cazat în afara casei. Clienta a realizat în anul 2021 venituri în valoare de 37.893,00 euro și a plătit în clasa de impozitare 1 impozite în valoare de 5.228,88 euro și impozit bisericesc în valoare de 470,53 euro.
Conform cererii sale, am revendicat pentru clientă cheltuielile pentru gospodăria dublă în valoare totală de 6.000,00 euro, cheltuielile paușale pentru echipament de lucru în valoare de 103,00 euro, cheltuieli mai ridicate pentru alimentație și călătorie în legătură cu deplasările sale. Pentru copilul care studiază în continuare am revendicat minimul neimpozabil pentru copil, minimul neimpozabil pentru educație și reducerea fiscală pentru părinte solitar. Pe lângă aceasta am revendicat pentru al doilea copil ajutor financiar.
Dacă nu am fi revendicat nicio cheltuială, ar fi rezultat un excedent fiscal în valoare de 4,28 euro. Dacă fi revendicat numai cheltuielile pentru gospodăria dublă, excedentul fiscal ar fi reprezentat numai suma de 1.649,09 euro.
Clientul 4: excedent fiscal obținut în valoare de 3.571,00 euro
Clientul 4 este necăsătorit și nu are copii. În anul 2021 a realizat venituri impozabile în valoare de 30.880,00 euro și a plătit impozit pe venit în clasa de impozitare 1 suma de 4.947,30 euro.
Pe baza informațiilor privind cheltuielile sale reale legate de realizarea venitului în anul 2021 i-am revendicat clientului cheltuielile dublei gospodării (plata chiriei în Germania) în valoare totală de 6.718,00 euro, călătoriile către casă în valoare 1.211,85 euro și călătoriile la serviciu în cadrul Germaniei în valoare de 378,00 euro. În afară de aceasta clientul și-a plătit o asigurare de viață și la ajutat financiar pe tatăl său cu suma de 4.000,00 euro anual.
Toate cheltuielile revendicate i-au fost recunoscute clientului de către oficiul fiscal german. Dacă nu i le-am fi revendicat clientului, i-ar fi rezultat un excedent fiscal în valoare de 768,00 euro. Deja numai ajutorul financiar al tatălui i-a adus un excedent fiscal în valoare de 902,00 euro.
Clientul 5: excedent fiscal obținut în valoare de 3.528,00 euro
Clientul 5 este necăsătorit, nu are copii. A fost impozitat în clasa de impozitare 1 și la un venit de 31.116,50 euro a plătit impozit pe venit 3.547,00 euro.
Întrucât clientul desfășoară o așa-numită activitate externă, i-am revendicat cheltuielile mai ridicate pentru alimentație în valoare totală de 6.860,00 euro, cheltuielile pentru cazare în valoare de 4.800,00 euro, cheltuielile de călătorie în valoare totală de 7.232,00 euro și cheltuiala paușală pentru echipament de lucru în valoare de 103,00 euro. În cazul cheltuielilor de călătorie clientul are dreptul la revendicarea lor în regimul Reisekosten, nu numai în cadrul paușalului simple pentru distanță.
Dacă nu am fi revendicat pentru client aceste cheltuieli, pentru anul 2021 iar fi rezultat un deficit fiscal în valoare de -1,00 euro. Dacă am fi revendicat pentru client numai călătoriile simple, excedentul fiscal ar fi reprezentat numai suma de 725,00 euro.
Clientul 6: excedent fiscal obținut în valoare de 2.416,00 euro
Clientul 6 este căsătorit, are doi copii. În anul 2021 a fost impozitat în clasa de impozitare 1. Cu un venit de 59.980,68 euro a plătit impozit pe venit suma de 11.593,96 euro. Soția lucrează în afara Germaniei și a realizat venituri impozabile de 19.679,00 euro. Am solicitat pentru client impozitarea comună, am revendicat pentru copii minimul neimpozabil.
Clientul lucrează pe un mijloc de transport, are deci dreptul la cheltuieli mai ridicate pentru alimentație, le-am revendicat pentru client. Fără acestea și la o impozitare separată i-ar fi rezultat un excedent fiscal în valoare de 282,00 euro.
Clientul 7: excedent fiscal obținut în valoare de 1.443,00 euro
Clienta 7 crește independent doi copii. Cu un venit de 21.363,79 euro a plătit impozit pe venit în clasa de impozitare 1 suma de 1.725,20 euro.
Am revendicat pentru clientă o reducere fiscală pentru părinte solitar întrucât îndeplinește condițiile necesare, precum și cheltuielile pentru gospodăria dublă. Fără această reducere revendicată excedentul fiscal ar fi reprezentat suma de 647,00 euro.
Cum să depun declarația fiscală germană?
Declarația fiscală germană o puteți depune pe cont propriu, personal la oficiul fiscal german, prin intermediul aplicației mobile sau adresați-vă angajatorului, unei asociații de întrajutorare, unui cunoscut sau unui consilier fiscal. Însă atenție! Există consilieri și consilieri.
Foarte important
Rambursarea impozitelor din Germania rapid și simplu
Agenții noștri fiscali vă prelucrează declarația fiscală germană rapid, fără erori și cu revendicarea tuturor bonificațiilor și sumelor deductibile. Nu ezitați să ne contactați.
Ne ocupăm de elaborarea declarațiilor fiscale germane de peste 14 ani. În acest timp am adunat o mulțime de experiențe practice și, în strădania de a obține pentru clienții noștri cât mai mult, de perfecționăm și educăm permanent.
Deveniți și dumneavoastră clientul nostru, încredințați-ne declarația dumneavoastră fiscală germană, câștigați o experiență reală cu societatea noastră și alăturați-vă mulțimii de mii de clienți mulțumiți.